
Poliţia Capitalei s-a autosesizat și a deschis o anchetă după ce vloggerul Alexandru Bălan, zis și ”Colo“, a instigat la violenţă împotriva minorelor, spunând că acestea chiar ar merita să fie violate.
Vloggerul, în vârstă de 28 de ani, are din păcate peste 800.000 de abonați pe canalul său de Youtube, iar în loc să livreze către aceștia un conținut pozitiv, povestește pe internet cum ar viola minore pentru că se îmbracă sumar. Într-un filmuleţ, Alexandru Bălan descrie pas cu pas cum ar comite el faptele și povestește o experienţă personală pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.
Colo a postat un nou video în care își cere scuze și spune că totul a fost o glumă proastă, pentru că el respectă toate femeile, însă din afirmațiile făcute ulterior, în care spune despre o minoră următoarele lucruri: ”să-i dai cu palme, s-o ţii cu capul de pereţi, să-i pui aşa piciorul pe faţă…”, nu prea îl mai putem crede atunci când spune că el respectă femeile.
”Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire. Vă spun sincer, respect toate femeile pentru că eu am fost crescut alături de mama mea, ea mi-a oferit cea mai bună educaţie şi mi-a spus să respect toate femeile din această lume. Credeţi-mă că sunt cu o fată de 6 ani de zile. Este iubita mea, o iubesc ca pe ochii din cap şi niciodată nu am ridicat mâna la ea. Nu sunt de acord cu violenţa faţă de femei. Nu aş fi vrut niciodată să jignesc, în mod oficial, pe cineva. Chiar şi neoficial”, a declarat Alexandru Bălan