Viorica şi Ioniţă din Clejani deschid show-ul Romanian Music Awards
Publicat:22/05/2012
Autor:

Au ramas mai puţin de două săptămâni până când întreaga industrie muzicală se va aduna în Piaţa Mihai Viteazu din Craiova pentru cea de-a 10-a ediţie a Romanian Music Awards.

Iar dacă lista nominalizaţilor este cunoscută publicului larg de câteva săptamâni, înregistrându-se deja sute de mii de voturi pe site-ul rma.1music.ro, mai rămâne să fie dezvaluite şi numele artiştilor care vor cânta pe scenă anul acesta.

Primul nume confirmat e de altfel şi cel care va deschide show-ul: Viorica şi Ioniţă din Clejani, artişti care se întorc pe scena RMA după câţiva ani de absenţă.

Ultima lor apariţie la acest show a fost în 2008 la Iaşi când au cântat, la fel ca anul acesta, în deschidere. Momentul Clejanilor a fost mai mult decat apreciat, ba chiar ei au fost cei care indiferent de condiţiile meteo nefavorabile au arătat publicului că merită să participi la un astfel de eveniment. Aşa cum îi ştiţi, Clejanii au venit cu un cor, puţin spus numeros, şi au adus buna dispoziţie cât pentru restul anului.

Mai nou, Viorica şi Ioniţă din Clejani îşi promovează fiica pe la toate concertele, aşa că nu ne-ar mira ca pe scena Romanian Music Awards din Piaţa Mihai Viteazu din Craiova să-şi facă apariţia şi Margherita. Este momentul ideal pentru a-şi etala trupul îmbunătăţit cu ajutorul chirurgilor esteticieni, iar ce e drept, alături de mama sa nu a dezamagit niciodată publicul.

Mai multe detalii legate de momentul de deschidere al Romanian Music Awards 2012 dar si imagini din anii precedenti puteti vedea astazi, la ora 16:30 numai pe Music Channel.

Romanian Music Awards este un eveniment organizat de Music Channel si Radio 21, cu sprijinul Primariei Municipiului Craiova si Consiliului Local Municipal.

Sponsori: Vodafone, BRD Groupe Societe Generale, Coca Cola, Ciuc, MITLIV, Recon, S.C.T. Bucuresti, Murfatlar, Chio

Parteneri media: Balkanika TV, Men’s Health, Story, Cancan, Tabu, SapteSeri, Bravo, Bravo Girl, 220.ro, urban.ro, ciao.ro, bestmusic.ro, metropotam.ro, iConcert.ro, 25h.ro.

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale