
Tudor Chirilă a postat pe rețelele de socializare un video prin care transmite un mesaj către preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban.
Chirilă cere ca actorii să fie lăsaţi să-şi facă meseriile, în teatrele în aer liber, așa cum sunt și preoţii lăsaţi să-şi ţină slujbele religioase în aer liber. Actorul îi întreabă pe Iohannis și Orban: ”de ce disperarea preoţilor de a sluji este mai ascultată decât disperarea actorilor de a juca?”.
”Domnule Klaus Iohannis, preşedinte al României, domnule Ludovic Orban, premier al României, parlamentari, membri ai guvernului şi membri ai comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă, am ales să vă transmit un mesaj video în speranţa că voi primi nişte răspunsuri la întrebările mele, întrebări care vizează breasla din care fac parte. Sunt actor şi muzician. Actor al Teatrului de Comedie din Bucureşti şi actor în diverse proiecte pe care le derulez în regim independent. La fel ca muzica. Înainte de a formula întrebările, am s-o iau un pic pe ocolite ca să pot să vă fac să înţelegeţi mai bine contextul în care mă adresez”, a spus Tudor Chirilă la începutul mesajului.
”După două luni, ca orice om normal care vede un început de relaxare pentru anumite profesii, am început să mă gândesc şi eu la posibilitatea de a-mi exercita un drept fundamental, dreptul la muncă, în condiţii de responsabilitate maximă”, a adăugat actorul.
”De ce disperarea preoţilor de a sluji este mai ascultată decât disperarea actorilor de a juca? Care este oare diferenţa între teatru în aer liber şi o slujbă în aer liber? De ce credeţi dumneavoastră că lucrătorii din teatru nu pot avea grijă de publicul lor într-un spaţiu deschis? De ce noi nu putem să ne facem profesia, aşa cum preoţii o fac pe a lor? De ce, dacă intenţionaţi să deschideţi centre comerciale sub 15000 de mp care au magazine de până la 500 de mp care pot funcţiona, noi nu putem, de exemplu, să jucăm spectacole de unul, două sau trei personaje în faţa unui public de cincizeci de pesoane sau chiar şaptezecişicinci cu respectarea distanţei de un metru şi jumătate? Oare de ce nu putem folosi vara asta şi în favoarea actorilor, mai ales a celor independenţi? De ce nu elaboraţi împreună cu actorii şi tehnicienii din teatre un set de reguli care să îi poată ajuta să-şi facă meseria? Sigur, teatrul nu aduce voturi, actorii nu vorbesc în fiecare duminică în faţa credincioşilor. Dar suntem cetăţeni ai României şi munca este un drept fundamental. Şi, oricât vi s-ar părea de ciudat, cunosc mulţi actori care preferă să joace decât să apeleze la indemnizaţii”, a mai spus Chirilă.