Trupe din afara țării îndeamnă oamenii să facă donații pentru victimele de la Colectiv!
Publicat:04/11/2015
Autor:

trupe rock

Dacă ieri vă spuneam într-un alt articol că mai multe trupe de la noi din țară și-au anulat concertele în semn de solidaritate pentru victimele tragediei de la Clubul Colectiv din București, iată că nici artiștii de peste hotare nu au rămas indiferenți, aceștia declarând că sunt șocați de cele întâmplate și că sunt alături de familiile și prietenilor victimelor.

Trupa britanică Eye Of Solitude a cărui vocalist, Daniel Neagoe, este român, a scris pe pagina oficială de Facebook că le transmite numai gânduri bune și sincere condoleanțe familiilor celor care au avut de suferit și speră ca toți prietenii lor să fie în regulă. Pe lângă cele menționate, trupa mai anunță că va organiza și o campanie de strângere de fonduri pentru victimele care au pierit în incendiului de pe 30 octombrie, iar banii strânși vor fi trimiși direct către familiile acestora.

This goes out to every metalhead around, we in Eye Of Solitude would like to show our support and solidarity to the…

Posted by Eye Of Solitude on Monday, 2 November 2015

It is a sad day for Romania and a sad day for me as a Romanian.For those of you who didn’t hear it yet, a club caught…

Posted by Eye Of Solitude on Saturday, 31 October 2015

Agathodaimon au spus că sunt șocați de cele întâmplate și nu își pot exprima în cuvinte sentimentele pe care le au. În afară de regrete pentru cele întâmplate, trupa a mai transmis și următorul mesaj: ”Trupe, gândiți de două ori înainte să riscați ca oamenii să fie răniți doar de dragul de a avea efecte pirotehnice cool – și proprietari de cluburi, nu subestimați responsibilitatea pe care o aveți pentru siguranța clienților dumneavoastră.”

I was shocked to hear what recently happened at the Colectiv club in Bucuresti, Romania. I don’t have words to express…

Posted by Agathodaimon on Sunday, 1 November 2015

My Dying Bride: “Suntem profund întristaţi şi şocaţi să aflăm că prietenul şi colegul nostru muzician Adrian Rugină a murit în incendiul din clubul bucureştean, vinerea trecută. Era un om bun şi curajos şi nu există cuvinte pentru a putea descrie, în acest moment, sentimentul acestei pierderi. Gândurile noastre şi cele mai sincere condoleanţe familiei sale, în ceea ce putem descrie ca o adevărată tragedie. El a trăit ca un războinic heavy metal şi a murit aşa cum a trăit, întotdeauna ajutându-i pe alţii, un adevărat erou!”

Moonspell: ”Gândurile noastre bune se îndreaptă către fanii români și familiile celor care și-au pierdut viața sau au avut de suferit în acel nefericit accident pirotehnic de la clubul Colectiv din București. Fiți binecuvântați. Rămâneți puternici.”

Dave Lombardo: ”Inima mea se îndreaptă către toți cei afectați de această tragedie. Ce s-a întâmplat este groaznic.”

Negură Bunget

In the aftermath of the tragedy that hit the Romanian Metal scene the other day (fire at the Goodbye to Gravity album…

Posted by Negură Bunget on Sunday, 1 November 2015

Tiarra Band

Deplangem cu totii tragedia de la Colectiv si transmitem cele mai sincere condoleante familiilor victimelor, precum si…

Posted by TiarraBand on Sunday, 1 November 2015

Pe lângă toate gândurile bune transmise apropiațiilor celor care au murit, dar și celor care încă se zbat între viață și moarte, în urma tragicului eveniment de la club Colectiv, băieții de la Enter Shikari îndeamnă pe toată lumea să cumpere noul album Goodbye to Gravity, deoarece banii vor fi folosiți pentru victime.

”A few weeks back, we and Hacktivist played a show at Colectiv in Bucharest, Romania. 
Last Friday, Romanian rock band Goodbye To Gravity were playing a launch party there for their new album, when a fire broke out at the club, which went on to claim 32 lives (including two members of the band) and leave 100+ more people seriously injured. 
Our hearts go out to the community there who have been affected deeply by this tragedy, and we wish a swift recovery to everyone still in hospital and fighting for their lives. 
Proceeds from the release of the band’s album will now go to raising money for the victims’ families, so it you are able to support that :https://itunes.apple.com/…/album/mantras-of-war/id1049591809 
thanks guys.”

Toate încasările proprii colectate de către Universal Music România în urma vânzării albumelor trupelor Goodbye to Gravity – ”Mantras of War” și Up To Eleven – ”Ce simți”, vor fi donate victimelor incendiului din Clubul Colectiv.
Albumele pot fi cumpărate în format fizic din magazinele de specialitate și de Aici.

Ambele meteriale discografice sunt disponibile în format digital, pentru descărcare sau streaming și la următoarele adrese:
Goodbye to Gravity – Mantras of War: Aici și Up To Eleven – Ce simți: Aici.

Lista magazinelor partenere este următoarea: Librăriile Cărtureşti, Magazinul Muzica, rockshop.ro și emag.ro.

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale