Revista Forbes a publicat lista cu actriţele care au câştigat cel mai mult în perioada cuprinsă între iunie 2013 şi iunie 2014.
Pe primul loc se situează Sandra Bullock, care a reuşit să câştige suma de 51 milioane de dolari. Banii au venit în special din rolul avut de actriţă în thrillerul SF “Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity”, recompensat cu şapte premii Oscar.
Actriţa Jennifer Lawrence, eroina trilogiei “Jocurile foamei/ The Hunger Games”, în vârstă de 23 de ani, ocupă locul al doilea, pentru al doilea an consecutiv, cu venituri de 34 milioane de dolari.
Locul al treilea a revenit actriţei americane Jennifer Aniston, în vârstă de 45 de ani, cu venituri de 31 de milioane de dolari obţinute în perioada menţionată.
Pe locul patru se află Gwyneth Paltrow cu suma de 19 milioane dolari câştiguri, în timp ce locul al cincilea este ocupat de Angelina Jolie şi Cameron Diaz care au câştigat aceeaşi suma, de 18 milioane dolari.