Tina Turner intenţionează să se căsătorească cu partenerul ei de viaţă din ultimii 25 de ani, la sfârşitul săptămânii viitoare, în Elveţia, afirmă un tabloid britanic.
Potrivit presei britanice, cântăreaţa americană se va căsători cu logodnicul ei, Erwin Bach, pe 21 iulie, în Elveţia. De altfel, Tina Turner a primit cetăţenia elveţiană în luna aprilie.
Tina Turner, în vârstă de 73 de ani, are o relaţie cu Erwin Bach, în vârstă de 57 de ani, care a început în anul 1987, după ce s-au cunoscut la sediul unei case de discuri.
Potrivit publicaţiei britanice Daily Express, cuplul se va căsători în cadrul unei ceremonii budiste care va fi organizată în reşedinţa sa, amplasată pe malul Lacului Zurich. Aceasta va fi cea de-a doua căsătorie pentru Tina Turner, care a divorţat de primul ei soţ, Ike Turner, în 1978.