Trupa U2 a lansat săptămâna aceasta cel mai recent album al său, “Songs of Innocence”, după ce a cântat în închiderea evenimentului de prezentare a celor mai noi produse create de Apple.
Membrii trupei şi-au surprins fanii oferind noul material discografic gratuit pentru utilizatorii iTunes.
Albumul “Songs of Innocence” a fost lansat la cinci ani de la cel mai recent material discografic al rockerilor de la U2, “No Line on the Horizon” (2009).
Trupa condusă de Bono a participat la evenimentul de lansare a noilor versiuni de iPhone, organizat de compania Apple în Cupertino, California.
Rockerii au cântat în faţa participanţilor la evenimentul IT, printre care se aflau şi vedete precum cântăreaţa americană Gwen Stefani şi actorul britanic Stephen Fry.
După concertul irlandezilor de la U2, Tim Cook, şeful Apple, a anunţat că albumul trupei, “Songs of Innocence”, va fi oferit gratuit tuturor utilizatorilor Apple, prin intermediul magazinului online de muzică al companiei, iTunes.
Materialul discografic va fi pus în vânzare pentru publicul larg în luna octombrie.