Potrivit presei internaţionale, Michael Jackson avea implantat sub piele un dispozitiv care îl împiedica să resimtă plăcere dacă ar fi consumat droguri.
Se pare că artistul american şi-ar fi implantat în organism, în anul 2003, un dispozitiv care-i elibera în corp doze de Narcan, o substanţă prescrisă dependenţilor de heroină sau morfină, pentru a contracara efectele cauzate de droguri. El a decis să facă acest lucru într-o perioadă în care încerca să învingă dependenţa de medicamente şi substanţe interzise.
Informaţia despre acest implant a fost dată publicităţii de unul dintre foştii medici ai starului, anestezistul David Fournier, într-o serie de documente oficiale depuse la tribunal, în cadrul procesului civil intentat de mama cântăreţului, Katherine Jackson, companiei organizatoare de concerte AEG Live.
“David Fournier credea că Michael Jackson l-a înşelat atunci când nu l-a informat în legătură cu implantul Narcan pe care şi-l făcuse, înainte de o intervenţie chirurgicală la care urma să participe Fournier”, se afirmă în aceste documente oficiale.
Medicul, care l-a tratat pe Michael Jackson în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, a spus că megastarul “i-a ascuns intenţionat informaţia despre acel implant”.