După cum bine ştim, Akcent, trupa formată din Adrian Sînă, Sorin Brotnei şi Mihai Gruia, s-a destrămat în urmă cu câteva luni.
Nemulţumiţi de încasările lor şi invidioşi pe banii care îi intrau în buzunare lui Adrian Sînă, Sorin şi Mihai au ales să părăsească trupa, dar nu înainte de a se împotrivi utilizării numelui Akcent de către Sînă.
Casa de discuri Roton şi Adrian Sînă au decis să meargă mai departe cu numele de Akcent, însă foştii membri au încercat să obţină interzicerea utilizării acestuia în instanţă.
Cererea a fost depusă în luna septembrie şi a fost respinsă de instanţă în cursul zilei de azi, deoarece brand-ul nu le aparţine celor doi, ci casei de discuri, dar şi pentru că trupa a fost creată înaintea apariţiei lor în această formulă.
“Voi, fanii, aţi crescut odată cu noi şi înţeleg că vreţi să vedeţi şi să ascultaţi ceva nou, ceva mai matur. Am pus tot sufletul meu în noul album ce va fi lansat anul viitor, păstrează ceva din sound-ul Akcent însă vine cu o nouă atitudine şi merge la următorul nivel. E un drum nou pe care vreau să îl parcurgem împreună, ca până acum”, a scris Adrian pe pagina sa de Facebook.