Inna, scrisoare emoţionantă către fani
Publicat:16/09/2013
Autor:

Inna acustic

Inna este conştientă de succesul pe care îl are, însă artista consideră că trăieşte un vis ce a devenit realitate datorită fanilor ei numeroşi si casei de discuri Roton. Impresionată de susţinerea pe care o are, Inna a postat pe Facebook o scrisoare, în care îşi dezvăluie gândurile şi sentimentele:

“A venit vremea să vă scriu…

Sunt absolut fascinată de evoluţia tuturor lucrurilor care se petrec în jurul meu şi trebuie să vă spun că încă nu-mi dau seama dacă visez sau totul este real. Am trecut prin atât de multe experienţe şi totuşi parcă ieri eram în drum spre Bucureşti cu piesă “Hot” pe un memory stick, cu gândul să mă fofilez pe holurile vreunui radio, să-l pândesc pe DJ când pleacă, să sar la pupitru să-i dau un play.

Eh… Doar n-aţi crezut că aşa mi-a reuşit, mi-ar fi teamă să nu cumva să încercaţi şi voi şi să ajungeţi la departamentul “Securitate”. A fost un singur vis împărţit la 5. Lucian, managerul meu care ar fi pus pariu pe orice că piesa este hit, Radu, Marcel şi Sebastian de la Play&Win care, conştienţi fiind de opera lor, tot ar mai fi schimbat câte ceva la ea şi eu care n-avem habar de nimic, dar aveam încredere oarbă în ei toţi.

Am ajuns cu toţii în holul casei de discuri Roton (ţin să preciez că era pentru a două oară, prima dată fiind refuzaţi). Pereţii împânziţi cu chipuri de artişti şi discuri vândute. Mii… Zeci de mii… Doamneee! Parcă-mi venea să fug sau parcă-mi venea să-i zic vreo două lui Cătălin Muraru, unul dintre directorii casei de discuri, care cum a păşit în sala de şedinţa spune “Ce faceţi, dragilor, iarăşi pe la noi?”

De parcă nu ştia, doar el ne chemase de data asta! :))) Auzise el de la băieţi de o piesă care sună interesant şi suficient de comercial “să rupă pe radio” exact aşa cum s-a exprimat.

Când am ieşit, am zis ca la Albă Iulia “No, hai să vedem!” şi aşa a început tot… Eu cu o pereche de pantofi cu tocuri în care abia mergeam, Lucian cu o mapă de “manager” în mână, goală, şi băieţii de la Play&Win cu multe hituri locul întâi în România, dar prima dată cu adevărat responsabili pentru ceea ce urma!

Am scris aceste rânduri în zborul meu spre casă, venind de la primul meu concert în Malaysia. Am lacrimi în ochi şi nu sunt o plângăcioasă, dar tot ceea ce mi se întâmplă este chiar… chiar … de necrezut. Am muncit şi am sperat, dar sunt mulţi cei care fac asta şi totuşi nu toţi au avut şansa mea…

Va mulţumesc celor care aţi crezut în mine de la început dar şi celor convinşi pe parcurs… Vă mulţumesc celor care nici acum nu credeţi în mine… sunteţi o provocare!

Trăim doar o viaţă! Alexandra (INNA)”

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale