FBI și Apple au deschis o anchetă în cazul pozelor cu vedete nud apărute în weekend pe internet.
Poze și filmări nud cu celebrități precum Jennifer Lawrence, Selena Gomez, Kate Upton, Kirsten Dunst, Amber Heard, Gabrielle Union, Hayden Panettiere, Hope Solo, Hillary Duff, Jenny McCarthy, Kaley Cuoco, Kate Bosworth, Keke Palmer, Rihanna şi multe altele au apărut pe internet în acest weekend.
Un user al site-ului 4chan.org a publicat o parte din imaginile respective, care s-au dovedit cât se poate de reale, iar scandalul monstru a lovit industria showbiz-ului internațional pe neașteptate. Imaginile compromițătoare au fost furate de pe conturile personale ale mai multor vedete internaționale.
În urma apariției pe net a pozelor respective, cei de la FBI si reprezentanți ai companiei Apple au demarat o anchetă.
“FBI-ul a luat la cunoștință acuzațiile privind intruziunea informatică și eliberarea ilegală a materialului pe internet și va demara o investigație cu privire la aceast caz” au declarat purtătorii de cuvânt ai Biroului Federal de Investigații.
În ceea ce privește speculațiile conform cărora imaginile au fost sustrase din conturile vedetelor printr-o eroare a serviciului iCloud, ce aparține Apple, un purtător de cuvânt din partea companiei a declarat:
“Viața privată a userilor noștri este foarte importantă pentru noi și din acest motiv am demarat o investigație în acest caz.”
Unele dintre vedete au recunoscut că imaginile respective sunt reale, alte vedete au infirmat acest lucru.
Kirsten Dunst a scris sarcastic pe Twitte: “Mulțumesc iCloud!”
“Aceste, așa zise poze cu mine Nud sunt false”, a scris Victoria Justice. La rândul ei, printr-un reprezentant oficial, Ariana Grande le-a spus celor de la BuzzFeed, că “Imaginile sunt complet false”.
“Este foarte neplăcut să vezi cum oamenii îţi cotrobăie prin viaţa personală”, a spus actriţa Jennifer Lawrence, într-un mesaj pe Twitter.
Agentul actriţei a anunţat că va demara acţiuni în justiţie împotriva celor vinovaţi.
“Este vorba despre un act de violare flagrantă a vieţii private. Autorităţile au fost contactate şi vom declanşa acţiuni în justiţie împotriva tuturor celor care vor publica fotografiile care au fost furate din contul lui Jennifer Lawrence”, a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei, potrivit tmz.com.
Mai jos aveți lista completă a vedetelor care au fost victime în acest scandal numit pe internet “Celebgate”.
no images were found