Justin bieber nu este chiar cel mai cinstit star din lume. Nu prea îi place să stea la coadă, așa că a făcut pe rănitul pentru a avea prioritate la intrarea în parcul de distracții Disneyland din Anaheim, California.
După această escapadă a starului canadian, Ken Baker, de la E! News, a declarat că este foarte posibil ca Justin Bieber să fie generatorul unui nou scandal.
“Bieber, weekendul trecut, a fost la Disneyland alături de prieteni și familie. A încercat mai toate distracțiile posibile de la fața locului, dar, întâmplător, pe întreaga durată a vizitei, a stat într-un scaun cu rotile. Părea destul de bine dispus, vorbea cu fanii și chiar făcea poze cu ei, dar oamenii din parcul de distracții, din câte am aflat, erau supărați pe canadian, deoarece aveau senzația că acesta se folosește de scaunul respectiv pentru a se băga în față”, a mai spus același prezentator.
Potrivit unei surse din anturajul lui Justin Bieber, acesta nu a păcălit pe nimeni. Se pare că artistul se afla într-un scaun cu rotile deoarece era rănit la genunchi, nu pentru a evita cozile.
“Poate să se bage în față datorită statutului de vedetă pe care îl are”, a declarat aceeași sursă.