Weekendul ce tocmai a trecut a fost bogat în evenimente mondene, însă, cel mai discutat subiect în presă a fost nunta lui Connect-R.
Da, artistul s-a căsătorit religios cu Misha, la un an distanță după ce și-au unit destinele în fața ofiţerului stării civile și după ce au devenit părinții Mayei în ianuarie anul acesta.
Cei doi s-au căsătorit duminică la biserica Bucur Ciobanul din Capitală.
Nașii celor doi însurăței au fost Pepe si Raluca Pastrama, care au stat alături de Connect-R și Misha pe întreaga durată a ceremoniei religioase care a depășit 45 de minute.
Ziua nunții și-au început-o separat. Connect-R s-a pregătit de eveniment în casa părinților săi, unde a fost petrecere mare, cu lăutari, iar mai apoi a plecat cu alai către casa naşilor, în timp ce mireasa se pregătea de nuntă în Hotelul Alexandros din Pipera, acolo unde cei doi și-au petrecut ulterior și noaptea nunții.
Petrecăreții au plecat spre mireasă îmbracați în maşini retro, decapotabile. Connect-R și nașa într-un Cadillac albastru, în timp ce Pepe a sosit într-un Ford roșu, vintage, decapotabil. După ce au avut loc tradiționalele obiceiuri, nuntașii s-au deplasat către biserică. A urmat o ședință foto în parc, după care s-au îndreptat către localul unde a avut loc petrecerea.
no images were found
Connect-R a purtat un costum albastru, pantofi maro, camasa alba și o cravata albastru deschis. Misha a ales o rochie de mireasa Wanda’s Dream, alba, tip sirena, stransa pe cort, cu aplicatii de margele si pietre Swarovski in jurul gatului. Maya, fetița celor doi a purtat, ca și mama ei, o creație Wanda’s Dream.
no images were found
Momentele artistice au fost asigurate de Adriana Antoni, Clejanii, Adi Cristescu, Gipsy Casual, Adi Minune, Pepe, și ansambluri de de dansuri țigănești și moldovenești. Petrecerea nu a fost întreruptă de furatul miresei, deoarece Connect-R i-a anunțat pe toți invitații la nuntă că nu este de acord cu acest obicei, așa că Misha nu a dispărut nici măcar o secundă de lângă el.
Invitații prezenți la eveniment au mâncat sarmale, pește, carne la grătar, mamaliga la ceaun și berbecuti la proțap.
no images were found