Din 20 septembrie, MediaPro Distribution prezintă pe marile ecrane super-producţia Paranoia, un film surprinzător cu Liam Hemsworth, Gary Oldman, Harrison Ford şi Amber Heard în rolurile principale.
Un thriller cu miză mare, filmul Paranoia pătrunde în culisele succesului de proportii globale,cu toate decepţiile şi lăcomia implicate. Cu un trecut comun complicat, cei mai puternici şi bogaţi doi oameni din industria tehnologică (Harrison Ford şi Gary Oldman) sunt cei mai mari duşmani şi ar face orice să se distrugă unul pe celălalt.
Un tânăr talentat si ambiţios, Adam Cassidy (Liam Hemsworth), sedus de parfumul puterii şi al banilor, ajunge în mijlocul unui complot uriaş, cu ameninţări şi spionaj coroporativ. Până să realizeze Adam că viaţa lui se află în pericol, deja este mult prea prins în jocul celor doi pentru a se mai putea retrage.
Distribuit în România de MediaPro Distribution, filmul Paranoia poate fi văzut, începând cu 20 septembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Onești), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cine Grand (Botoșani), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).