Câştigătorii britanicilor sunt…
Publicat:09/02/2015
Autor:

bafta_55618700

Înaintea premiilor Oscar au fost cele ale Academiei Britanice de Film (BAFTA), unde producţiile “Boyhood”, “The Theory of Everything” şi “The Grand Budapest Hotel” au purtat coroniţe.

“Boyhood” e, în viziunea englezilor, cel mai bun film, având de asemenea cel mai bun regizor (Richard Linklater), dar şi cea mai bună actriţă în rol secundar (Patricia Arquette).

Eddie Redmayne a câştigat titlul de cel mai bun actor în rol principal, unul dintre cele trei premii acordate producţiei “The Theory of Everything”. Acesta le-a mulţumit lui Stephen Hawking şi soţiei acestuia, prezenţi în sală, pentru generozitate, încredere şi lecţia de viaţă.

Cel mai premiat film al galei BAFTA a fost “The Grand Budapest Hotel”, lăsând totuşi trofee şi pentru Julianne Moore (“Still Alice”), J.K.Simmons (“Whiplash”) şi Jack O’Connell (“Unbroken”). Cel mai bun film de animaţie a fost considerat “The Lego Movie”, ignorat de altfel la nominalizările pentru Oscar de anul acesta. Apropo de asta, mai e foarte puţin până când vom afla şi părerea oficială a americanilor în legătura cu filmele care merită premiate.

Lista completă a câştigătorilor premiilor BAFTA 2015:

CEL MAI BUN FILM
“Boyhood,” Richard Linklater, Cathleen Sutherland ( CÂŞTIGĂTOR)
“Birdman,” Alejandro G. Inarritu, John Lesher, James W. Skotchdopole
“The Grand Budapest Hotel,” Wes Anderson, Scott Rudin, Steven Rales, Jeremy Dawson
“The Imitation Game,” Nora Grossman, Ido Ostrowsky, Teddy Schwarzman
“The Theory of Everything,” Tim Bevan, Eric Fellner, Lisa Bruce, Anthony Mccarten

 

FILM BRITANIC EXCEPŢIONAL
“The Theory of Everything,” James Marsh, Tim Bevan, Eric Fellner, Lisa Bruce, Anthony Mccarten ( CÂŞTIGĂTOR)
“’71,” Yann Demange, Angus Lamont, Robin Gutch, Gregory Burke
“The Imitation Game,” Morten Tyldum, Nora Grossman, Ido Ostrowsky, Teddy Schwarzman, Graham Moore
“Paddington,” Paul King, David Heyman
“Pride,” Matthew Warchus, David Livingstone, Stephen Beresford
“Under the Skin,” Jonathan Glazer, James Wilson, Nick Wechsler, Walter Campbell

 

ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL
Eddie Redmayne, “The Theory of Everything” ( CÂŞTIGĂTOR)

Benedict Cumberbatch, “The Imitation Game”
Jake Gyllenhaal, “Nightcrawler”
Michael Keaton, “Birdman”
Ralph Fiennes, “The Grand Budapest Hotel”

 

ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL
Julianne Moore, “Still Alice” ( CÂŞTIGĂTOR)
Amy Adams, “Big Eyes”
Felicity Jones, “The Theory of Everything”
Reese Witherspoon, “Wild”
Rosamund Pike, “Gone Girl”

 

REGIZOR
“Boyhood,” Richard Linklater ( CÂŞTIGĂTOR)
“Birdman,” Alejandro G. Inarritu
“The Grand Budapest Hotel,” Wes Anderson
“The Theory of Everything,” James Marsh
“Whiplash,” Damien Chazelle

 

ACTOR ÎN ROL SECUNDAR
J.K. Simmons, “Whiplash” ( CÂŞTIGĂTOR)
Edward Norton, “Birdman”
Ethan Hawke, “Boyhood”
Mark Ruffalo, “Foxcatcher”
Steve Carell, “Foxcatcher”

 

ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR
Patricia Arquette, “Boyhood”
( CÂŞTIGĂTOR)
Emma Stone, “Birdman”
Imelda Staunton, “Pride”
Keira Knightley, “The Imitation Game”
Rene Russo, “Nightcrawler”

 

SCENARIU ORIGINAL
“The Grand Budapest Hotel,” Wes Anderson ( CÂŞTIGĂTOR)

“Birdman,” Alejandro G. Inarritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris Jr, Armando Bo
“Boyhood,” Richard Linklater
“Nightcrawler,” Dan Gilroy
“Whiplash,” Damien Chazelle

 

IMAGINE
“Birdman,” Emmanuel Lubezki ( CÂŞTIGĂTOR)

“The Grand Budapest Hotel,” Robert Yeoman
“Ida,” Lukasz Zal, Ryzsard Lenczewski
“Interstellar,” Hoyte Van Hoytema
“Mr. Turner,” Dick Pope

 

FILM DE ANIMAŢIE
“The Lego Movie,” Phil Lord, Christopher Miller ( CÂŞTIGĂTOR)
“Big Hero 6,” Don Hall, Chris Williams
“The Boxtrolls,” Anthony Stacchi, Graham Annable

 

SCENARIU ADAPTAT
“The Theory of Everything,” Anthony Mccarten ( CÂŞTIGĂTOR)
“American Sniper,” Jason Hall
“Gone Girl,” Gillian Flynn
“The Imitation Game,” Graham Moore
“Paddington,” Paul King

 

DEBUT EXTRAORDINAR AL UNUI SCENARIST, REGIZOR SAU PRODUCĂTOR BRITANIC
Stephen Beresford (Writer), David Livingstone (Producer), “Pride” ( CÂŞTIGĂTOR)
Elaine Constantine (Writer/Director), “Northern Soul”
Gregory Burke (Writer), Yann Demange (Director), “’71”
Hong Khaou (Writer/Director), “Lilting”
Paul Katis (Director/Producer), Andrew De Lotbiniere (Producer), “Kajaki: The True Story”

 

MUZICĂ ORIGINALĂ
“The Grand Budapest Hotel,” Alexandre Desplat ( CÂŞTIGĂTOR)
“Birdman,” Antonio Sanchez
“Interstellar,” Hans Zimmer
“The Theory of Everything,” Johann Johannsson
“Under the Skin,” Mica Levi

 

DOCUMENTAR
“Citizenfour,” Laura Poitras ( CÂŞTIGĂTOR)
“20 Feet From Stardom,” Morgan Neville, Caitrin Rogers, Gil Friesen
“20,000 Days on Earth,” Iain Forsyth, Jane Pollard
“Finding Vivian Maier,” John Maloof, Charlie Siskel
“Virunga,” Orlando Von Einsiedel, Joanna Natasegara

 

FILM ÎNTR-O LIMBĂ STRĂINĂ
“Ida,” Pawel Pawlikowski, Eric Abraham, Piotr Dzieciol, Ewa Puszczynska ( CÂŞTIGĂTOR)
“Leviathan,” Andrey Zvyagintsev, Alexander Rodnyansky, Sergey Melkumov
“The Lunchbox,” Ritesh Batra, Arun Rangachari, Anurag Kashyap, Guneet Monga
“Trash,” Stephen Daldry, Tim Bevan, Eric Fellner, Kris Thykier
“Two Days, One Night,” Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, Denis Freyd

 

MACHIAJ & PăR
“The Grand Budapest Hotel,” Frances Hannon ( CÂŞTIGĂTOR)

“Guardians of the Galaxy,” Elizabeth Yianni-Georgiou, David White
“Into the Woods,” Peter Swords King, J. Roy Helland
“Mr. Turner,” Christine Blundell, Lesa Warrener
“The Theory of Everything,” Jan Sewell

 

COSTUME
“The Grand Budapest Hotel,” Milena Canonero ( CÂŞTIGĂTOR)

“The Imitation Game,” Sammy Sheldon Differ
“Into the Woods,” Colleen Atwood
“Mr. Turner,” Jacqueline Durran
“The Theory of Everything,” Steven Noble

 

SCENOGRAFIE
“The Grand Budapest Hotel,” Adam Stockhausen, Anna Pinnock ( CÂŞTIGĂTOR)
“Big Eyes,” Rick Heinrichs, Shane Vieau
“The Imitation Game,” Maria Djurkovic, Tatiana Macdonald
“Interstellar,” Nathan Crowley, Gary Fettis
“Mr. Turner,” Suzie Davies, Charlotte Watts

 

SCURTMETRAJ BRITANIC DE ANIMAŢIE
“The Bigger Picture,” Chris Hees, Daisy Jacobs, Jennifer Majka ( CÂŞTIGĂTOR)
“Monkey Love Experiments,” Ainslie Henderson, Cam Fraser, Will Anderson
“My Dad,” Marcus Armitage

 

MONTAJ VIDEO

“Whiplash,” Tom Cross ( CÂŞTIGĂTOR)
“Birdman,” Douglas Crise, Stephen Mirrione
“The Grand Budapest Hotel,” Barney Pilling
“The Imitation Game,” William Goldenberg
“Nightcrawler,” John Gilroy
“The Theory of Everything,” Jinx Godfrey

 

SUNET

“Whiplash,” Thomas Curley, Ben Wilkins, Craig Mann ( CÂŞTIGĂTOR)

“American Sniper,” Walt Martin, John Reitz, Gregg Rudloff, Alan Robert Murray, Bub Asman
“Birdman,” Thomas Varga, Martin Hernandez, Aaron Glascock, Jon Taylor, Frank A. Montaño
“The Grand Budapest Hotel,” Wayne Lemmer, Christopher Scarabosio, Pawel Wdowczak
“The Imitation Game,” John Midgley, Lee Walpole, Stuart Hilliker, Martin Jensen

 

EFECTE SPECIALE VIZUALE
“Interstellar,” Paul Franklin, Scott Fisher, Andrew Lockley ( CÂŞTIGĂTOR)
“Dawn of the Planet of the Apes,” Joe Letteri, Dan Lemmon, Erik Winquist, Daniel Barrett
“Guardians of the Galaxy,” Stephane Ceretti, Paul Corbould, Jonathan Fawkner, Nicolas Aithadi
“The Hobbit: The Battle of the Five Armies,” Joe Letteri, Eric Saindon, David Clayton, R. Christopher White
“X-Men: Days of Future Past,” Richard Stammers, Anders Langlands, Tim Crosbie, Cameron Waldbauer

 

THE EE RISING STAR AWARD (VOTAT DE PUBLIC)
Jack O’Connell ( CÂŞTIGĂTOR)
Gugu Mbatha-Raw
Margot Robbie
Miles Teller
Shailene Woodley

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale