JO, Edward Sanda și Nadir și-au unit forțele și înainte de sărbători lansează piesa ”Mai buni (nu doar de Crăciun)”.
”Așteptăm Crăciunul cu nerăbdare pentru că această sărbătoare ne găsește alături de familie, înconjurați de multă dragoste și pace. Dar de ce să se întâmple asta doar de Crăciun, când putem face o sărbătoare din fiecare zi? ”Mai buni (nu doar de Crăciun)” este manifestul nostru pentru fapte și gânduri bune, 365 zile din an”, a spus JO.
Piesa este compusă de către Edward Sanda și Sandor Biro, în studiourile Famous Production. ”Mai buni (nu doar de Crăciun)” are versuri inedite și îmbină titlurile unor piese lansate de către artiști, precum ”Până vara viitoare”, ”Cu un picior în rai”, ”Vita Bella” și ”Visator”.
”Am compus piesa asta alături de colegul meu Sandri, cu gândul la căldura din sânul familiei, cea de acasă și cea muzicală, care ne însoțește nu doar de sărbători, ci pe tot parcursul anului. Alături de JO și Nadir vrem să vă molipsim și pe voi cu ea și voi, la rândul vostru, să o răspândiți mai departe, prin fapte bune, constant, către toți cei din jur”, a declarat Edward Sanda.
””Mai buni, nu doar de Crăciun” este mesajul pe care îl transmitem prin aceast cadou muzical și prin care vă invităm pe toți să faceți gesturi frumoase față de semenii voștri, în fiecare zi din anul care vine”, a adaugat Nadir.