Iată care sunt marii câștigători ai premiilor Grammy, dar și cele mai cool ținute ale vedetelor!
Publicat:16/02/2016
Autor:

colaj iiiiinn

Așa cum se aștepta toată lumea, Kendrik Lamar a fost marele câștigător la Premiile Grammy, eveniment ce a avut loc ieri în Los Angeles.

Rapperul va trebui acum să-și găsească un loc special pentru a-și așeza cele cinci trofee câștigate. Albumul său “To Pimp A Butterfly” și piesa “Alright” au fost cele care i-au adus o parte din premii. Trofeul pentru cel mai bun clip însă, a fost împărțit cu Taylor Swift, datorită colaborarii celor doi pentru “Bad Blood”.

Iar dacă e să vorbim de prințesa pop-country, aceasta a plecat acasă cu trei premii. Ne pare rău pentru Kanye West, însă blonda a luat premiul “Album Of The Year” cu al său “1989”, dar și “Best Pop Vocal Album”.

După ce a promis că nu-și face prezența la marele eveniment dacă nu câștigă, Ed Sheeran s-a ales cu premiile “Song Of The Year” și “Best Solo Pop Performance” pentru frumoasa lui baladă “Thinking Out Loud”.
Chiar și Justin Bieber a avut motive să zâmbească frumos pe scenă, după ce colaborarea cu Skrillex și Diplo i-a adus premiul pentru “Best Dance Recording”.

Să nu uităm însă de The Weeknd, care a făcut de asemenea valuri mari la ceremonia Grammy de aseară, câștigând premiul “Best R&B Performance” pentru piesa “Earned It”, ce apare pe coloana sonoră a filmului “50 Shades Of Grey”. În plus, artistul și-a mai adaugat pe listă și premiul “Best Urban Contemporary Album” pentru “Beauty Behind The Madness”.

Mai jos poți vedea lista completă a principalilor câștigători, dar și o super galerie foto cu cele mai cool ținute de pe covorul roșu!

Album of the Year: Taylor Swift, 1989
Record of the Year: Mark Ronson & Bruno Mars, “Uptown Funk”
Song of the Year: Ed Sheeran, “Thinking Out Loud”
Best New Artist: Meghan Trainor
Best Pop Vocal Album: Taylor Swift, 1989
Best Pop Solo Performance: Ed Sheeran, “Thinking Out Loud”
Best Pop Duo/Group Performance: Mark Ronson featuring Bruno Mars,”Uptown Funk”
Best Song Written For Visual Media: Common, Rhymefest, John Legend, “Glory”
Best Music Video: Taylor Swift, Kendrick Lamar, “Bad Blood”
Best Dance Recording: Skrillex, Diplo and Justin Bieber – “Where Are Ü Now”
Best Dance/Electronic Album: Skrillex and Diplo, Skrillex And Diplo Present Jack Ü
Best R&B Performance: The Weeknd – “Earned It (Fifty Shades Of Grey)”
Best Urban Contemporary Album: The Weeknd, Beauty Behind The Madness
Best Rap Performance: Kendrick Lamar, “Alright”
Best Rap Album: Kendrick Lamar, To Pimp a Butterfly
Best Rap/Sung Collaboration: Kendrick Lamar featuring Bilal, Anna Wise, Thundercat, ‘These Walls’
Best Rap Song: Kendrick Lamar, Kawan Prather, Sounwave, Pharrell Williams, “Alright”
Best Music Film: Amy

no images were found

Sursa Foto: www.gettyimages.com

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale