Când era student în anul III la Facultatea de Imagine de Film și Tv și, totodată inginer de sunet la una dintre televiziunile importante din România, Cornel Ilie, liderul trupei Vunk, a decis să renunțe și la facultate și la slujbă pentru a urma singurul drum care consideră că-l reprezintă: muzica.
“Deși iubeam să fac muzică, am fost nevoit să o las deoparte o perioadă pentru a lucra și pentru a face o facultate. A fost o zi în care am ieșit în timpul unui curs de la facultate si nu m-am mai întors niciodată acolo. A urmat repede și ziua în care mi-am dat demisia de la serviciu. Mi-am scris în minte cu litere foarte mari “Cât dai, atât primești înapoi”. Și am hotărât să dau totul pentru muzică. Câteva luni mai târziu deveneam prima formație românească ce deschidea postul muzical ‘AtomicTV’ cu clipul piesei “Independent”, și imediat înregistram primul album. De atunci trăiesc doar din și prin muzică. Ce imi doresc este ca modelul meu să fiu eu, cel pe care să-l văd așa cum vreau eu mereu în oglindă.”, marturisește liderul trupei Vunk.
Cornel Ilie a explicat astfel cu un exemplu din propria viață ce înseamnă conceptul concertului Vunk, “Un Nou Univers” – “E timpul să te întorci. La tine”: “Eu cred că cei care vin după noi ne-ar aprecia mai mult dacă ar ști că am luptat pentru visele noastre, ne-ar admira mai tare dacă ar afla că, la un moment dat, am renunțat la o viață împrumutată și ne-am creat-o singuri pe a noastră. Suntem oameni inventivi, buni, veseli, inteligenți. Ne mai trebuie puțin curaj, speranță și înțelepciune.”
Pentru cele câteva mii de oameni care vor fi prezenți pe 7 octombrie la Sala Palatului, “Un Nou Univers” va deschide o poartă spre un show revoluționar, dar îi va pune și față în față cu ei înșiși. “Concertul este acea ‘hrană’ care îți dă puterea, bucuria și curajul să ai încredere în tine, în ceea ce îți dorești din tot sufletul să faci și crezi că nu mai este timp pentru asta. Cele două ore de spectacol sunt ‘combustibilul’ pentru drumul pe care îl începi a doua zi sau îl continui. Niciodata nu este prea târziu să te întorci la tine. Pentru câteva mii de oameni, momentul acela va fi 7 octombrie.” spune Cornel Ilie.
Deja peste 1500 de fani ai trupei Vunk s-au dovedit nerăbdători să pașească într-Un Nou Univers și au profitat de ocazia de a-și achiziționa bilete pentru concertul din 7 octombrie la un preț preferențial. Până la sfârșitul acestei săptămâni, prietenii muzicii Vunk mai pot cumpăra bilete cu o reducere cu 20%. Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, în oficiile Poștei Române, la terminalele de plată Zebra Pay din întreaga țară și online pe www.iabilet.ro.