Încă de ieri, Beyonce a a creat o stare de confuzie totală… asta după ce a postat pe pagina ei oficială de Facebook un trailer a ceva ce urmează să lanseze.
Să fie un nou album, un documentar, un nou single, un film sau toate trei la un loc? Habar n-avem, însă un lucru e sigur: Queen Bey are planuri mari!
Beyonce a postat filmulețul, numit „Lemonde”, din care înțelegem că premiera va avea loc pe 23 aprilie pe HBO. Însă, pentru că nu a dat nicio altă explicație, fanii au început să facă tot felul de presupuneri și i-au comentat artistei la postare.
„Lemonade? E numele noului ei album sau single? Sau îi place limonada? Sau e o metafora și se referă la haterii ei care sunt acrii ca lămâia? Sau e alergică la limonadă?” a scris un fan pe Facebook.
„Cred că încearcă să ne spună că va lua toate lamâile (prejudecăți, violență, rasism, homofobie etc) și va face o limonadă”, a adaugat un altul.