Music Channel te trimite la film!
Publicat:25/02/2019
Autor:

Music Channel te trimite la Hollywood Multiplex, în perioada 4 – 7 martie, să vezi orice film vrei, cu excepția avanpremierelor.

Două culturi diferite se întâlnesc atunci când un american de origine italiană din lumea de rând din Bronx devine șoferul unui pianist de muzică clasică, acesta aflându-se într-un turneu de concerte în partea de sud a Statelor Unite ale Americii.
În 1962, când Anthony “Tony Lip” Vallelonga rămâne șomer, el este de acord să devină șoferul muzicianului Dr. Don Shirley timp de două luni, pe durata unui tur în sudul Statelor Unite ale Americii. Surprins să descopere că Dr. Shirley este afro-american, Tony este inițial reticent în a accepta locul de muncă, dar banii sunt prea buni pentru a trece cu vederea oferta.
Cu o educație aleasă, rafinat și artistic, Dr. Shirley vorbește mai multe limbi străine, are trei doctorate și este creatorul unei forme inovatoare de muzică, în timp ce Tony este un om obișnuit, apropiat de familia sa, un italian cu o atitudine zeflemestă dar iubește muzica rock’n’roll și puiul prăjit. La început, cei doi se ceartă din orice, de la mâncare la muzică, însă ei se regăsesc într-o lume care îi disprețuiește și devin prieteni într-un mod neașteptat. Șocat văzând realitățile cotidiene ale afro-americanilor din Sudul segregat, Tony devine cel mai mare admirator al lui Don, iar acesta răsplătește loialitatea lui Tony ajutându-l cu scrisorile de dragoste trimise soției.

Filmul ”Green Book” apare la Hollywood Multiplex din 1 martie.

Dacă vrei să câștigi o invitație dublă la unul din filmele care se difuzează la Hollywood Multiplex, în perioada 4 – 7 martie (cu excepția avanpremierelor), completează formularul de mai jos și răspunde corect la următoarea întrebare:

Cum se numește actorul care îl interpretează pe Anthony Vallelonga în filmul Green Book?

Câștigătorii vor fi anunțați vineri, 1 martie, pe adresa de e-mail pe care fiecare participant a lăsat-o în formularul de înscriere în concurs.

[contact-form-7 404 "Not Found"]

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale