
Luni, 29 iunie, la Verde Stop Arena, a avut loc cea de-a 14-a ediție a Galei Premiiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. ”La Gomera” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru ”Cel mai bun film”.
Amânată cu trei luni, în contextul măsurilor de restricție, siguranță și prevenție adoptate de autorități în această primăvară, prima ediție a Galei Premiilor Gopo desfășurată în aer liber a reunit aproximativ 500 de invitați, actori și cineaști, profesioniști ai industriei cinematografice și jurnaliști, precum și vedete de televiziune. Actorul Alex Bogdan a fost pentru al cincilea an consecutiv amfitrionul ceremoniei de decernare a premiilor, în timp ce Amalia Enache a prezentat momentele speciale de pe covorul roșu.
Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Adina Pintilie, Dan Chişu, Dorina Lazăr, Adela Mărculescu, Daniela Nane, Magda Catone, Dorotheea Petre, George Ivașcu, Andreea Esca, Dan Bordeianu, Ana Ciontea, Mihai Călin, Diana Cavallioti, Adrian Păduraru, Alex Potocean, Andrei Crăciun, George Piștereanu, Aida Economu, Daniela Nane, Marius Manole, Cosmina Stratan, Șerban Pavlu, Ana Ularu, Ilona Brezoianu, István Téglás, Dana Rogoz și Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre invitații care au participat la Gala Premiilor Gopo.
Filmul ”La Gomera”, scris și regizat de Corneliu Porumboiu și produs de Marcela Ursu și Patricia Poienaru (42 Km Film) și-a adjudecat 9 trofee din cele 13 nominalizări, pentru Cel mai bun film, Cea mai bună regie – premiu oferit de Banca Transilvania, Cel mai bun scenariu – Premiu oferit de Dacin Sara, Cel mai bun montaj – Roxana Szel, Cea mai bună imagine – Tudor Mircea RSC, Cel mai bun actor într-un rol secundar – István Téglás, Cea mai bună actriță într-un rol secundar – Rodica Lazăr, Cel mai bun sunet – Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp și Christian Holm, Cele mai bune decoruri – Simona Pădurețu.
Lista completă a cântigătorilor se află AICI.