Killa Fonic revine cu un nou album! ”BeetleJuice” e ON pe YouTube
Publicat:17/12/2020
Autor:

După 2 săptămâni petrecute în ”Casa spiritelor”, camp-ul de compoziție de la Brașov, alături de producătorii Quick, 911 și Domino, Killa Fonic lansează albumul ”BeetleJuice”, inspirat din filmul cu același nume, al lui Tim Burton.

Albumul conține 11 piese, printre care se găsesc colaborări speciale cu Spike și 911. ”BeetleJuice” poate fi ascultat pe platformele digitale și YouTube, iar în luna ianuarie va fi disponibil și în format vinil, în ediție limitată.

”Am avut la dispoziție această casă și posibilitatea de a-mi alege producătorii din echipa Global care îmi doream să meargă cu mine. A fost foarte tare, m-am simțit ca un copil care e într-un magazin cu jucării și își poate alege tot ce vrea. I-am ales pe Quick, 911 și Costi. I-aș fi ales pe toți, dar m-am limitat, pentru că eu îmi scriu singur piesele și nu aș fi făcut față altfel. Am lucrat cu toți trei concomitent și scriam încontinuu. Am numit-o Casa spiritelor înainte să ajungem acolo, dar acolo mi-am dat seama că i se potrivește perfect. Din seara în care am ajuns și până am plecat, am trăit această atmosferă și am avut parte de trăiri care făceau parte din filmul ăsta. Dar am râs în tot acest timp și ne-am continuat piesele.”, a spus Killa Fonic.

Fiind un loc atât de special și profitând la maximum de izolare și timpul petrecut cu producătorii, Killa a compus și scris două albume, ”BeetleJuice” și încă unul care va fi lansat anul viitor. ”Noi ne-am propus să facem albumul ăsta, dar locul a fost incredibil de special, ne-am detașat de orice însemna viața noastră din București, am fost doar noi și natura. Am mai făcut un album în paralel cu BeetleJuice, care e mai matur ca niciodată și e complet alt gen.”

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale