Nicole Scherzinger s-a tăvălit prin nisip de dragul noului ei clip, “Your Love”
Nicole Scherzinger se bucură de venirea anotimpului estival prin lansarea videoclipului “Your Love”, regizat de Dawn Shadforth.
Clipul a fost filmat pe o plajă din Malibu, unde o putem vedea pe Nicole Scherzinger în ipostaze fierbinţi, dansând în jurul focului.
Mai mult, cântăreaţa din Hawaii pregăteşte un nou album, despre care a spus:”Pentru prima dată în carieră, simt că acest album mă reprezintă în totalitate. Este un album personal. Este o reflexie a femeii care sunt, care nu sunt şi care aş vrea să fiu”.
Nicole Scherzinger a cunoscut succesul în muzică alături de trupa Pussycat Dolls, însă şi-a continuat cariera muzicală prin lansarea albumului solo “Killer Love”, în martie 2011.