Nicole Cherry le-a pregătit fanilor ei o nouă surpriză. Este vorba de un nou single, pentru care a și filmat un videoclip tare drăgut pentru piesa ”Cuvintele tale”, ce face parte din FestiGal.
De regia clipului s-a ocupat Iura Luncașu, iar rolul ”cireșicăi” este jucat de o tânără actriță, care arată întoarcerea în timp a artistei, pentru a-și îndeplini un vis…acela de a crea o lume lipsită de obiceiuri nesănătoase, agresive. Ideea piesei aparține organizatorilor evenimentului (Smiley și Gal), și este o co-productie FestiGal și MediaPro Music & Universal Music România.
”Sunt cu adevărat mâdră de faptul ca interpretez piesa ce reprezintă evenimentul FestiGal, cel mai amplu proiect la care am luat parte, până acum. ”Cuvintele tale” este compusă chiar de mine, alături de Șerban Cazan și Dorian (Hahaha Production), în care am pus mult suflet, de la prima până la ultima notă muzicală. Abia aștept să urc pe scenă, la începutul lunii decembrie, alături de colegi de breaslă, dar și oameni talentați din teatru sau dans. Cred că va fi unul din cele mai emoționante și spectaculoase show-uri la care România va lua parte. Proiectul FestiGal este despre toate artele adunate pe o singură scenă, la care publicul va avea parte de multe multe surprize”, a spus Nicole Cherry.