EXCLUSIV! Vezi ce au făcut Liviu Teodorescu și Mircea Eremia vara aceasta
Publicat:28/08/2015
Autor:

Mircea Eremia Liviu Teodorescu

Music Channel a aflat cum și-au petrecut Liviu Teodorescu și Mircea Eremia vara acestui an și care au fost cele mai mare bucurii ale lor.

Liviu a mărturisit că „Vara asta a fost foarte tare pentru mine şi încă nu s-a terminat, am lansat piesa <<În braţele tale>>, am lansat-o pe contul meu oficial de Youtube şi au crescut subscriberii, au crescut vizualizările, a fost un succes şi mă bucură enorm treaba asta şi, cu ocazia asta, vă invit şi pe voi să daţi un subscribe‟.
Un alt motiv pentru care artistul s-a bucurat de anotimp este un concert pe care l-a avut în județul Mureș: „Am avut, printre altele, un concert la Iernut. A fost un concert, nu ştiu, incredibil. De obicei, pe unde mă duc, oamenii reacţionează la piesele mele, mă distrez împreună cu ei, ne distrăm efectiv cot la cot, cântăm împreună, dar de data asta a fost ceva incredibil. Energia a fost sus de la început pân’ la final, a fost foarte tare şi ce să zic, le doresc tuturor artiştilor din România fani ca ai mei‟.

Mircea Eremia a spus că fanii lui au jucat un rol important în mulţumirea pe care o simte când se gândeşte la zilele însorite: „Nu ştiu pentru voi, dar pentru mine a fost o vară extraordinară şi datorită vouă, în primul rând, pentru că m-aţi susţinut şi aţi fost alături de mine în debutul carierei mele cu melodia <<Ilegal>>‟.
Nici nu-i de mirare că Mircea este atât de fericit. Videoclipul piesei lui de debut a fost lansat luna trecută pe 22 iulie şi în decurs de o lună a strâns aproape patru milioane de vizualizări!
„Mă bucur că vă place, lucrăm în studio la noi proiecte şi fiţi cu ochii pe noi şi veţi afla din ce în ce mai multe detalii‟, le-a transmis cântăreţul fanilor.

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale