C.R.B.L, Adda şi raku au organizat o petrecere de lansare pentru videoclipul piesei “Uşor Uşor”, iar echipa Music Channel a fost prezentă în locație, unde a vorbit cu artiștii despre noua lor creație.
“Uşor Uşor” este o piesă compusă de Marius Moga şi a fost lansată în premieră la cea de-a unsprezecea ediţie a Romanian Music Awards, care a avut loc în Piața Sfatului din Brașov, în 2013.
Noul videoclip aduce și o schimbare de look în vestimentația lui CRBL, care ne-a spus că timpul a trecut și după atâția ani a început să poarte haine care îi plăceau, dar pe care nu avea curaj să le îmbrace.
Mai mult, CRBL ne-a declarat că a renunțat la partea de dansator si că s-a apucat mai serios de muzică, motiv pentru care și-a luat și un Live Band alături de care a cântat în cadrul evenimentului de lansare a clipului “Ușor Ușor”.
Urmăriți mai jos interviul acordat de CRBL pentru Music Channel.