Cineclubul F-SIDES revine cu o nouă ediție
Publicat:31/05/2021
Autor:

F-SIDES, primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei, revine pe 2 iunie cu cea de-a doua ediție. Proiectul urmează să se desfășoare timp de 6 luni, în perioada iunie-noiembrie, și va include o serie de proiecții bilunare în cinematografe, în aer liber, dar și online.

Cele 5 teme abordate în cadrul sezonului doi includ subiecte precum migrația la feminin, înaintarea în vârstă, recuperarea spațiului și ecofeminism, și urmăresc să deschidă discuția despre egalitatea de gen în România și să ofere un set de instrumente pentru a înțelege mai bine experiențele femeilor, dar și modalitățile prin care putem amplifica vocile lor. Proiectul lansează și un manifest care abordează cele 5 teme ale ediției, sub forma unui colaj de voci care au vorbit de-a lungul timpului (și spațiului) despre aceste subiecte.

Seria de evenimente F-SIDES va începe miercuri, 2 iunie, de la ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco, cu proiecția filmului ”The Second Mother”, filmul cineastei brazilienie Anna Muylaert. ”Filmele celei de-a doua ediții a cineclubului se întind pe o perioadă de patru decenii, începând cu o capodoperă modernistă a anului 1978, și acoperă, din punct de vedere cultural și teritorial, spații și contexte variind de la forfota și mentalitățile unor metropole cosmopolite, văzute de această dată sub noi aspecte (Things to Come, r. Mia Hansen-Løve, 2016), la zone rar cartografiate cinematografic sau în mass-media: fie episoade istorice violente trecute sub tăcere, dar cu ecou actual și universal (Journey to the Sun, r. Yeşim Ustaoğlu, 1999), fie realități curente, specifice secolului pe care îl traversăm, precum impactul interdependenței și al globalizării economice asupra comunităților vulnerabile (The Fever, r. Maya Da-Rin, 2019). Ne-am propus, ca și la prima ediție, să armonizăm recuperarea de cultură cinematografică intersecțional-feministă cu scoaterea în evidență a unor teme urgente, care privesc direct gradul nostru de conștiință și solidaritate socială.”, a spus Georgiana Vrăjitoru, curatoarea F-SIDES Cineclub.

Proiectul F-SIDES este construit în jurul conceptului ”female gaze”, un termen care provine din teoria de film feministă, reprezentând perspectiva privitorului de gen feminin. Acesta a apărut ca răspuns la termenul ”male gaze”, adus în atenția publică în 1975 de teoreticiana feministă de film Laura Mulvey, care spune că filmul Hollywoodian prezintă cu precădere perspectiva unui personaj sau regizor bărbat, în care personajul feminin îndeplinește o singură funcție, pe două niveluri: obiect erotic pentru personajele din film și obiect erotic pentru spectator. Conceptul de ”female gaze” urmărește să redea autonomia și inițiativa privirii feminine și să o scoată din statutul de obiect al dorinței.
Mai multe informații despre Cineclub F-SIDES găsiți AICI.

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale