AMI revine cu o nouă piesă plină de sensibilitate, ”Dulce Simfonie”, melodie inclusă pe albumul ”ENIGMA”, alături de cele trei piese lansate deja: “Enigma” cu Tata Vlad, “Fluturi” și “O fată obișnuită”.
Versurile au fost scrise de AMI, iar muzica a fost compusă de AMI și Adi Colceru. Producția piesei a fost realizată de Adi Colceru, în timp ce videoclipul a fost creat de Bogdan Daragiu.
“<Dulce Simfonie> e declarația mea de dragoste pentru muzică. E imnul sufletului meu, imnul pe care i l-am dedicat muzicii, pentru prima și cea mai lungă relație de iubire în care mă aflu. Când eram mică, îmi imaginam că muzica e un fel de divinitate și așa a și rămas. Pentru că a fost întotdeauna ghidul și colțul meu de liniște în care m-am putut retrage atunci când mi-a fost și bine, dar și rău. Lumea mea reală și imaginară unde nu există limite, în care mă simt cea mai liberă și safe. A mea <Dulce Simfonie> o să fie și imnul multor suflete care simt la fel ca mine, care respiră prin muzică, trăiesc și se lasă purtați de vibrațiile ei,”, a povestit AMI.