De 1 Decembrie vă aducem un top 10 al unora dintre cele mai cunoscute piese despre România.
Și nu, nu vorbim neapărat despre clasicele melodii patriotice, ci despre artiști care au compus piese-manifest, ori piese în care aceștia ironizează punctele slabe ale țării noastre.
Însă, una care se abate de la regulă e “România” a celor de la B.U.G Mafia, lansată in 1999, care vorbește despre patriotism, despre condiția socială a românilor și despre modele demne de urmat cum ar fi: Hagi, Lăcătuș sau Ghiță Mureșan. Să nu uităm că Leonard Doroftei le-a cerut permisiunea băieților de la B.U.G. Mafia de a intra în ring, la toate meciurile, pe aceasta piesă, spunând că îl motivează.
În rest, de la Morometzii și Guess Who, până la Loredana sau CRBL, o mulțime de artiști au cântat despre clasa politică din România, despre schimbare sau despre caracteristicile specifice românului, așa că, vă lăsăm să dați play și să intrați… altfel în spiritul zilei naționale.
1. B.U.G. Mafia – România
2. Morometzii – România, trezește-te!
3. Loredana – Made in Romanie
4. Puya – Undeva în Balcani
5. Guess Who – Locul Potrivit
6. Guess Who – Onoare
7. VUNK – Vreau o țară ca afară
8. CRBL – România nu e jucăria ta
9. CRBL – Românul nu are noroc
10. Bibanu MixXL & Delia – La fel