Music Channel te trimite la concertul Kings of Leon!
Publicat:29/05/2017
Autor:

E clar ca Music Channel te trimite la cele mai tari concerte! De data asta, ti-am pregatit o invitatie dubla la unul dintre cele mai importante show-uri din acest an: Kings of Leon, LIVE, pe Arena Nationala!

Adorați de întreg mapamondul, idolii rock din Nashville, cei patru membrii ai familiei Followill și ai trupei Kings Of Leon, vor susține un magnific show muzical în România sâmbătă, 17 iunie, pe Arena Națională. Concertul face parte din turneul de promovare al celui mai recent album intitulat ”WALLS”.

Headlineri ai celor mai mari festivaluri din lume: Glastonbury, Coachella, Roskilde și Lollapalooza (Berlin, Chicago, Santiago Chile), în 14 ani de carieră, cei patru Kings Of Leon, au produs 7 albume, au vândut peste 18 milioane de albume și peste 24 de milioane de single-uri în întreaga lume și au câștigat 2 premii Grammy: unul pentru ”Sex on Fire” în 2009 și unul pentru ”Use Somebody” în 2010.

În deschiderea concertului pe care trupa Kings Of Leon îl susţine pe Arena Naţională din Capitală, pe 17 iunie, va cânta artista americană LP (Laura Pergolizzi).
Tot ceea ce trebuie sa faci pentru a castiga inviatia dubla, este sa completezi formularul de concurs si sa raspunzi corect la urmatoarea intrebare:

Cum se numeste primul disc Kings of Leon, lansat pe 18 februarie 2003?

Castigatorul va fi extrat prin random.org si va fi anuntat pe 16 iunie 2017, pe adresa de e-mail cu care acesta s-a inscris in concurs.  

 

[contact-form-7 404 "Not Found"]

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale