„Cartea Junglei” ajunge în cinematografele din România
Publicat:11/04/2016
Autor:

THE JUNGLE BOOK

Una dintre cele mai populare şi iubite poveşti universale ale copilăriei din ultimele decenii, ”Cartea Junglei”, are parte acum de o nouă ecranizare live-action marca Disney, într-o adaptare dinamică şi impresionantă, menită să emoţioneze.

”Cartea Junglei” este un film epic de aventură care spune povestea puiului de om Mowgli, crescut, în mijlocul junglei, de lupoaica Raksha, prieten la cataramă cu simpaticul urs Baloo și precauta panteră neagră Bagheera. Însă micuţul e ameninţat de fiorosul tigru Shere Khan, care nu are încredere în oameni, aşa că pleacă în căutarea familiei sale, înfruntând pericole la tot pasul.

Filmul ”Cartea Junglei” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera pe 15 aprilie 2016, fiind distribuit în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D și 4DX 3D (subtitrat). Filmul va fi disponibil în cinematografe, în avanpremieră, începând cu 14 aprilie 2016.

Pe urmele marelui Walt

Bazat pe clasica poveste a lui Rudyard Kipling, filmul produs de Disney urmăreşte, potrivit regizorului Jon Favreau, să redea calităţile mitice ale textului, dar într-o tonalitate cinematografică intensă. ”Am lăsat loc şi pentru ce ne aduceam aminte din filmul anului 1967 şi am decis să menţinem câteva aspecte fermecătoare ale clasicei producţii Disney”.

Producătorii noii pelicule au recurs la tehnologia de ultimă oră pentru a împacheta povestea într-un mod contemporan şi imersiv, folosind inclusiv imagini reale cu animale pe care artiştii implicaţi în proiect le-au stilizat. ”Cartea Junglei este o poveste universală cu care oricine poate empatiza”, crede producătorul Brigham Taylor. „Walt Disney a redat-o folosind animaţie tradiţională, dar noi acum avem tehnologia necesară să dăm viaţă acestor personaje, să le facem reale şi să punem un puşti în acest mediu şi să facem totul să pară extrem de veridic”, mai spune producătorul.

O căutare plină de emoţie
În noua peliculă Disney, peste povestea iniţială se suprapune tehnologia 3D menită să atingă şi să emoţioneze generaţia de astăzi. ”Fiecare poveste are nevoie de umanitate, emoţie şi personaje, dar şi de umor, toate combinate astfel încât să nu trădeze finalul. Sunt în film momente în care te întrebi ce se va întâmpla cu acest puşti”, explică regizorul Jon Favreau.

Aventura lui Mowgli e cu atât mai contemporană, cu cât îi dau glas mari actori de Hollywood, printre care Bill Murray (Baloo), Ben Kingsley (Bagheera), Idris Elba (Shere Khan), Lupita Nyong’o (Raksha), Scarlett Johansson (Kaa). Revelaţia noii adaptări este, cu siguranţă, Neel Sethi, care joacă rolul lui Mowgli. Puştiul, în vârstă de 12 ani, a fost selectat din mii de candidaţi, după o căutare în întreaga lume a actorului potrivit pentru rol.

Povestea
Filmul ”Cartea Junglei” este bazat pe poveştile legendare ale lui Rudyard Kipling (scrise de autor la începutul anilor 1890 în casa lui din Vermont) şi inspirat de animaţia clasică de la Disney. Regizat de Jon Favreau, filmul reprezintă o nouă aventură extraordinară live-action despre Mowgli (jucat de nou-venitul actor Neel Sethi), un pui de om care a fost crescut de o familie de lupi.

Însă Mowgli îşi dă seama că nu mai este binevenit în junglă când fiorosul tigru Shere Khan (vocea lui Idris Elba), care poartă cicatricile făcute de Om, promite să elimine ceea ce el vede drept o ameninţare. Forţat să-şi abandoneze singura casă pe care a cunoscut-o vreodată, Mowgli porneşte într-o călătorie captivantă de descoperire a sinelui, sub îndrumarea panterei devenită mentor Bagheera (vocea lui Ben Kingsley) şi a ursului nonconformist Baloo (vocea lui Bill Murray). Pe parcurs, Mowgli întâlneşte creaturi ale junglei care nu au chiar cele mai bune intenţii, printre care Kaa (vocea lui Scarlett Johannsson), un piton cu o voce seducătoare şi o privire care îl hipnotizează pe micul om, şi Regele Louie (vocea lui Christopher Walken), care încearcă să-l convingă pe Mowgli să dezvăluie secretul înşelătoarei şi mortalei flori roşii: focul.

Te-ar putea interesa si...


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. 1music.ro Vezi politica de confidenţialitate
alertcookie1m, rmac, prv_level
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Trafic traffic.ro Vezi politica de confidenţialitate
trafic_h, trafic_ranking, trafic_v, TRAFIC
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale