
diMANSIONS Hit Music Festival – reprogramat pentru 18-20 iunie 2021
June 18 - June 20

Ediția diMANSIONS Hit Music Festival de anul acesta se reprogramează pentru vara anului 2021, care va fi o ediție și mai spectaculoasă de festival.
Vestea bună este că majoritatea artiștilor din lineup-ul din 2020 au confirmat participarea în 2021 și te invită să ai răbdare pentru a te întoarce înapoi în timp pe tărâmul conacului Miko, să-i asculți, să-i vezi LIVE într-o atmosferă unică! Hermes House Band, Gipsy Kings, Boney M, Kaoma, Mr. President, C Block, Real McCoy și mulți alții vor spune ”Prezent!” ediției din 2021. De asemenea, mini festivalul de muzică electronică dedicată DJ-ilor clasici, ”Wonderful Days” a fost reconfirmat, astfel încât pe 18 și 19 iunie 2021, vă veți putea întâlni cu DJ Sash!, Dj Quicksilver, Tomcraft sau Brooklyn Bounce.
Cei care și-au achiziționat abonament pentru ediția din 2020, trebuie să știe 2 lucruri importante:
1. Toate abonamentele rămân valabile pentru ediția din 2021, indiferent de prețul pe care îl va avea un abonament anul viitor.
2. Pentru că ați fost cei care v-ați dorit cel mai mult să fiți prezenți la ediția din 2020, veți intra, prin tragere la sorți, în cursa pentru câștigarea unor zeci de întâlniri ”Meet & greet” cu artiștii invitați la festival.
Cei care nu doresc să păstreze abonamentele, au la dispoziţie 30 de zile să completeze o cerere de retur (AICI), respectiv transformarea biletului în voucher valoric valabil până pe 30 septembrie 2021 pe care îl pot folosi să achiziţioneze produse sau bilete la alte evenimente viitoare organizate de Comparty Events.
Dacă există persoane care vor fi în imposibilitatea de a participa la festival la noua dată, acestea trebuie să se adreseze organizatorilor (contact@dimansions.ro), care vor trata punctual fiecare caz în parte.
diMANSIONS Hit Music Festival este o prezență inedită în peisajul evenimentelor din România și propune participanților o experiență colorată cu iz de nostalgie, în mijlocul naturii într-o locație plină de istorie și energie, castelul Miko din Olteni, județul Covasna, la doar 35 de km de Brașov.
Informații legate de festival găsiți AICI.