Pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta 1music.ro foloseste cookies.
Navigand in continuare, iti exprimi acordul pentru folosirea acestora.
INFO
Inchide
”Țara moartă” are premiera internațională la Locarno IFF
Publicat:13/07/2017
Autor:

Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj ”Țara moartă” a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediție, va avea loc luna viitoare, în perioada 2-12 august 2017.

Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecția prestigiosului festival din Elveția, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul ”Inimi cicatrizate”, producție care a câștigat Premiul Special al Juriului dar și Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies.

”Țara moartă” a fost inclus în secțiunea ”Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuțiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

”Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian și materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană și comunistă, descoperite în Arhiva Națională de Filme”, a declarat Radu Jude.

Te-ar putea interesa si...