Pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta 1music.ro foloseste cookies.
Navigand in continuare, iti exprimi acordul pentru folosirea acestora.
INFO
Inchide
Margherita şi Viorica din Clejani, cu sânii la vedere la Romanian Music Awards
Publicat:11/06/2012

Covorul Roşu de la Romanian Music Awards a fost, ca în fiecare an, locul de desfăşurare de forţe în ceea ce priveşte vestimentaţia artiştilor de la noi. Clejanii au ţinut să dea un exemplu, venind  îmbrăcaţi la patru ace, de la cel mai mic la cel mai mare.

Dacă domnii au ales nişte costume simple, cuminţi, fetele familiei s-au dezlănţuit, făcând întrecere chiar una cu cealaltă. Viorica a ales o rochie roşie cu un decolteu foarte adânc, care la un momentdat i-a făcut ceva probleme, aproape lănsând să se vadă cu ce a înzestrat-o natura. Concurnenţa în ceea ce priveşte zona bustului i-a făcut-o chiar fiica ei, Margherita, care a ales o rochie din dantelă, care lăsa să se vadă  fără reţineri, de data asta, cu ce a înzestrat-o domnul doctor.

Deşi priveliştea a fost gustată din plin de public şi presă, cel care a avut ceva probleme cu ţinutele doamnelor pare să fi fost Ioniţă, care a fost surprins atenţionandu-şi fiica în timp ce Viorica abia îşi mai putea ţine decolteul în frâu!

Romanian Music Awards este un eveniment organizat de Music Channel si Radio 21, cu sprijinul Primariei Municipiului Craiova si Consiliului Local Municipal.

Sponsori: Vodafone, BRD-Groupe Societe Generale, Coca Cola, Ciuc, MITLIV, Recon, S.C.T. Bucuresti, Murfatlar, Superbet, Chio

Parteneri media: Balkanika TV, Men’s Health, Story, Cancan, Tabu, SapteSeri, Bravo, Bravo Girl, 220.rourban.rociao.robestmusic.rometropotam.ro, iConcert.ro, 25h.ro, No Limit Management, Music Events

Vestimentatia gazdelor a fost asigurata de: EMPORIO ARMANI
Eveniment pus in miscare de: Ford

Te-ar putea interesa si...